Cinci membri ai unei grupări specializate în furturi din bancomate cu ajutorul unor dispozitive artizanale au fost prinși de polițiști, vineri dimineață, în sectorul 4 și duși pentru audieri la Secția 16, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliția Capitalei.
Doi dintre ei au fost ridicați imediat după ce au scos bani dintr-un ATM aflat pe Șoseaua Giurgiului, potrivit surselor citate.
Ceilalți trei membri ai grupării infracționale au fost prinși pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, în timp ce căutau bancomate fără supraveghere. În mașina acestora, polițiștii au găsit dispozitive artizanale folosite pentru scoaterea banilor din ATM-uri, au precizat aceleași surse.
Potrivit polițiștilor, membrii grupării erau de mai multă vreme în atenția oamenilor legii.